Image Image Image 01 Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image
Scroll to Top

To Top

Știu să-mi aleg meseria

“Ştiu să-mi aleg meseria”, Editia a IV-a, 14-15 martie 2019

În perioada 14-15 martie 2019 Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează Târgul meseriilor, ediția de primăvară, sub titlul Știu să-mi aleg meseria!, având ca actori principali unitățile școlare cu oferte de pregătire pentru învățământul profesional și învățământul profesional dual.

Evenimentul se adresează elevilor din ultimele clase de gimnaziu precum și părinților acestora care pot beneficia, și cu această ocazie, de cunoașterea  obiectivă  a resurselor personale ale copiilor lor, a intereselor sau aptitudinilor acestora.

Elementul de noutate al acestei ediții este prezența elevilor din învățământul primar care, cu ajutorul profesorilor care le îndrumă pașii, vor face cunoscute vizitatorilor rezultatele activităților de orientare profesională, menite să valorifice întregul demers al consilierii unui elev pentru o carieră de succes.

Cele 36 de unități școlare cu învățământ profesional și dual, împreună cu cei peste 150 de  operatori economici-parteneri,  îşi vor expune oferta de formare între orele 11.00 și 18.00, în zilele de 14 și 15 martie la Casa de Cultură din Constanța și în cele cinci locații din județ: Medgidia, Cobadin, Crucea, Cogealac și Mangalia.

Cu sprijinul și implicarea autorităților locale, a Instituției Prefectului Constanța, a reprezentanților CJRAE (Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională), a Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța,  elevii și părinții vor putea beneficia de informații complete, specifice unei consilieri de calitate, referitoare la cele 28 de calificări profesionale din oferta educațională constănțeană.

Școlile gimnaziale din județ vor fi incluse în programul de vizitare  (click aici), eșalonat pe ore, de către centrele organizatoare.